14 iulie 2014

Invitatie vernisaj TABARA INTERNETIONALA (DDDC) 2014,

                                                       
                                                          INVITATIE

       Ne-ar bucura foarte mult sa fiti alaturi de noi in ziua de 18 iulie 2014 la evenimentele organizate de Manastirea Dervent cu prilejul pomenirii de trei ani a trecerii la Domnul a Parintelui Arsenie Papacioc.
       La orele 17:00 va avea loc in prezenta IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vernisajul expozitiei TABEREI INTERNATIONALE DE CREATIE " DERVENT DUNAREA SI DOBROGEA CRESTINA" aflata la a IX a editie, tabara ce a reunit anul acesta artisti din Romania, Bulgaria,Turcia, Spania si Egipt.
       In continuare va invitam si la vernisajul expozitiei realizata in colaborare cu CNSAS, intitulata "Iubirea cu fapta: Parintele Arsenie Papacioc" care, prin fotografii si documente din arhivele Securitatii isi propune sa ilustreze viata Marelui Duhovnic.
       Manastirea noastra va lansa si volumul " Am inteles rostul meu. Parintele Arsenie Papacioc in documentele Securitatii".
        
Va asteptam cu dorinta de a fi impreuna la aceste evenimente
                 Pr. Staret Andrei Tudor impreuna cu obstea manastirii Dervent






11 iunie 2014

EVENIMENT DUHOVNICESC
Miercuri 11 iunie, ora 17.00, la manastirea noastra ( DERVENT) va sosi din Sfantul Munte Athos, copia icoanei facatoare de minuni Axion Estin (Άξιον εστίν) de la Protaton. Icoana este darul parintilor romani de la Manastirea Vatopedu pentru Manastirea Dervent. In jurul orelor 17.00 Cinstita Icoana va fi adusa de catre IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului si de catre PC. Pr.Arhim. Andrei Tudor, Staret al Sfintei Manastiri Dervent, si intampinata cu imnuri in cinstea MAICII DOMNULUI de soborul de calugari si pelerini ce se vor afla de fata.



CATEVA DATE ISTORICE DESPRE ACEASTA ICOANA (ORIGINALA)
În Biserica străveche Protaton, în Sfântul Altar, se află așezată într-o strană, în locul Tronului de sus, cinstita și făcătoarea de minuni Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se numește „Axion estin”. Se numește astfel, pentru că înaintea acestei Icoane s-a cântat pentru prima dată de către Arhanghelul Gavriil această cunoscută cântare. „Această venerabilă și sfântă Icoană din vremuri străvechi a constituit fala Kareilor, slava Protaton-ului, acoperământul și ocrotitoarea Chiliilor din jur”, dar și slava, lauda și ocrotitoarea întregului Sfânt Munte.

Istoria Icoanei a scris-o, în 1548, Protosul Sfântului Munte, ieromonahul Serafim, care se distingea prin virtute, înțelepciune, cultură și neagoniseală. Ca Protos conducea Sfântul Munte cu dreptate și înțelepciune evanghelică. A fost starețul Sfântului Dionisie din Olimp, în perioada când acela trăia în Karyes, și era legat printr-o prietenie strânsă cu Cuviosul Teofil, Izvorâtorul de Mir, care în acea vreme se nevoia în Kapsala vecină. A ajutat cu bani la înnoirea Chiliei Sfântului Teofil și a zidit din temelie pridvorul Protaton-ului.

Această istorie a fost publicată pentru prima dată în Noul Martirologhion al Sfântului Nicodim Aghioritul, de unde s-a republicat de mai multe ori. Însemnătatea textului, acrivia lui în privința istorisirii și eleganța lui ne silesc s-o publicăm așa cum este acolo.

„A lui Serafim Protosul, memoriul despre minunea care s-a săvârșit de Arhanghelul Gavriil în Sfântul Munte al Athonului; adică despre cântarea îngerească AXION ESTIN.

Lângă Schitul Protaton-ului, care se află în Karyes, acolo aproape, pe moșia Sfintei Mănăstiri Pantocrator, este o vale mare, care are diferite chilii. În una din aceste chilii, închinată Adormirii Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, locuiește un ieromonah bătrân și virtuos împreună cu un ucenic. Deoarece nu era obiceiul ca în fiecare Duminică să se facă priveghere în mai sus-amintitul Schit al Protaton-ului, într-o Sâmbătă seara, voind bătrânul să meargă la o priveghere, îi spune ucenicului său:

- Fiule, eu voi merge la priveghere, după obicei, iar tu rămâi la chilie și citește-ți după putere pravila ta.

Și astfel a plecat. Dar încă nu se înserase că, iată, bate cineva la ușa chiliei. Atunci fratele a mers în grabă și, deschizând ușa, vede un monah străin care, intrând, a rămas în chilie în acea noapte.

La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi Slujba. Când au ajuns la Ceea ce ești mai cinstită, monahul chiliei a cântat numai «Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…» până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de canoane. Însă acel monah străin, făcând un alt început al cântării, a cântat astfel: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru». Apoi a cântat și Ceea ce ești mai cinstită până la sfârșit. Auzind acestea monahul gazdă, s-a minunat și a spus părutului străin:

- Noi cântăm numai «Ceea ce ești mai cinstită», iar de «Cuvine-se cu adevărat» niciodată nu am auzit, nici noi, nici cei de dinaintea noastră. Dar te rog, fă dragoste, și scrie-mi și mie această cântare, ca să o cânt și eu Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu!

- Adu-mi cerneală și hârtie, ca s-o scriu, i-a spus monahul străin.

- Dar nu am nici cerneală, nici hârtie, i-a răspuns cel de casă.

- Atunci, adu-mi o lespede de piatră, i-a spus părutul străin.

Monahul alergând a aflat o lespede de piatră și i-a adus-o. Străinul luând-o, a scris pe ea cu degetul său cântarea mai sus-zisă: «Cuvine-se cu adevărat». Și, – o, minune! – atât de adânc s-au întipărit literele în lespedea cea tare, de parcă ar fi fost scrise pe lut moale. Apoi îi spune fratelui:

- De astăzi înainte astfel să cântați și voi, și toți ortodocșii.

Și spunând acestea, s-a făcut nevăzut. Acela a fost Îngerul Domnului, trimis ca să ne descopere această cântare îngerească și Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Dar, mai degrabă, a fost Arhanghelul Gavriil, așa cum s-a spus la început.

După ce starețul a venit de la priveghere și a intrat în chilie, ucenicul său a început să cânte Cuvine-se cu adevărat, așa cum îi poruncise Îngerul, după care i-a arătat starețului și lespedea de piatră cu versurile cântării încrustate în ea de către Înger. Starețul, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de acest lucru minunat.

Și luând amândoi acea lespede de piatră scrisă de Înger, au mers la Protaton și au arătat-o Protosului Sfântului Munte și celorlalți bătrâni ai Sinaxei obștești, povestindu-le toate cele întâmplate. Aceștia slăvind într-un glas pe Dumnezeu și mulțumind Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, pentru acest lucru minunat, au trimis degrab piatra la Constantinopol, la Patriarh și la împărat, înștiințându-i prin scrisoare despre toată istoria acestui fapt minunat.

De atunci această cântare îngerească s-a răspândit în toată lumea, pentru a fi cântată Maicii lui Dumnezeu de către toți ortodocșii. Iar sfânta Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se afla în biserica acelei Chilii, unde a avut loc minunea, a fost adusă de către Părinții Sfântului Munte în Biserica Protaton-ului. Și în ea se află până astăzi, așezată deasupra Tronului de sus, înlăuntrul Sfântului Altar, deoarece înaintea acestei icoane s-a cântat mai întâi de către Înger această cântare. Iar acea Chilie a primit numele de Axion estin. Și valea, în care se află acea Chilie, se numește de către toți până astăzi «Adin» (așa a se cânta), pentru că aici s-a cântat mai întâi această cântare îngerească și Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă.”

Sfântul Nicodim Aghioritul continuă: „Că această minune este foarte veche și că Îngerul care s-a arătat a fost Arhanghelul Gavriil, se arată și în Mineiele tipărite, în unsprezece zile ale lunii Iunie, astfel: „În această zi Soborul Arhanghelului Gavriil din Adin”. Datorită faptului că în unsprezece zile ale lui Iunie s-a săvârșit acest lucru minunat, părinții de atunci săvârșeau sobor și Liturghie în fiecare an, în valea mai sus-zisă, supranumită Adin, în amintirea minunii, cinstind și slăvind pe Arhanghelul Gavriil, care, de la început până la sfârșit, a fost dumnezeiescul lăudător al Născătoarei de Dumnezeu, precum și hrănitorul, slujitorul și bine-vestitorul ei cel aducător de bucurie. Astfel el a slujit și la descoperirea acestei cântări închinate Maicii lui Dumnezeu, ca singurul întru toate potrivit acestei slujiri.

Și precum demult Dumnezeu, Stăpânul tuturor, a dat cele zece porunci evreilor scrise cu degetul Său pe două lespezi de piatră, tot astfel și acum mai-marele Îngerilor lui Dumnezeu a dat tuturor ortodocșilor cea mai dulce și mai iubită cântare a Maicii lui Dumnezeu, scrisă pe lespede de piatră cu degetul său îngeresc.
„Vezi și cum s-a împlinit proorocia dumnezeiescului Gavriil, despre care a spus, că această cântare o vor cânta toți ortodocșii. Și atât de dorită s-a făcut tuturor ortodocșilor această cântare alcătuită de Înger, încât chiar și copii cei mici ai creștinilor, o știu și o cântă astăzi cu mare glas, cu mare bucurie a inimilor lor, spre slava Născătoarei de Dumnezeu, pentru ale cărei mijlociri să ne învrednicim de Împărăția Cerurilor”. Amin.
Timpul exact al arătării Îngerului
Pentru determinarea timpului acestei arătări îngerești suntem călăuziți de două elemente importante:
a) În Slujba tipărită a Icoanei „Axion estin” se spune: „Prezenta minune s-a săvârșit în timpul împărăției lui Vasilie și Constantin, frați buni, numiți Porfirogeniți, fiii lui Romano cel Nou, în anul 980, patriarh fiind Nicolae IV Hrisovergos, în anul de la facerea lumii 6490. Însă anul acesta corespunde cu anul mântuirii 982, iar nu cu 980. Împărații care sunt pomeniți sunt Vasilie II Bulgaroctonul (976-1025) și Constantin VIII (1025-1028).
b) În memoriul de mai sus se spune că minunea a avut loc într-o zi de Duminică și că în Mineiele vechi Soborul Arhanghelului Gavriil din Adin este consemnat la 11 Iunie. Deoarece, așa cum se vede, la 11 Iunie s-a săvârșit această minune, atunci trebuie căutat la anul 982, când 11 Iunie a căzut într-o zi de Duminică.

Compunerea cântării și întrebuințarea ei liturgică

Cântarea închinată Maicii lui Dumnezeu „Cuvine-se cu adevărat” este compusă din două cântări deosebite. Din pre-cântarea arătată de Înger: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru” și din irmosul Cântării 9 a Canonului din Vinerea Mare: „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”, cântare alcătuită de Sfântul Cosma, făcătorul de Canoane (sec. VIII).
Începând cu sfârșitul secolului X, cântarea a intrat în cultul liturgic și se cânta la Liturghia Dumnezeiescului Ioan Gură de Aur, în orice zi se săvârșește ea, după ecfonisul „Mai ales pentru Preasfânta, Curata…”, de către strana de rând, pe glasul pe care s-a cântat Heruvicul. Desigur sunt cazuri când ea „se lasă” și se cântă altceva în locul ei.
Cântarea se cântă, de asemenea, la Utrenie și la cele două Paraclise ale Născătoarei de Dumnezeu și se rostește la Rugăciunile mesei și la Pavecernița Mică.
Potrivit cu tradiția athonită locală, Arhanghelul Gavriil a cântat această cântare pe glasul II.

Procesiunea cu Sfânta Icoană

A doua zi de Paști, la Biserica Protaton, se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie praznicală, după care urmează măreața procesiune cu Icoana făcătoare de minuni în hotarele Schitului Kareilor, „cu prapuri și dumnezeiești icoane, cu preoți și diaconi ce poartă lumânări aprinse, cu sfeșnice și cu toată mulțimea de monahi, cântând troparele izvorâtoare de miere și vesele ale strălucitului Paraclis, ce se cântă de obicei în aceste locuri”.

Procesiunea cu Icoana se face „pentru dragostea noastră, adică pentru a ni se sfinți casele noastre, de a ni se binecuvânta roadele noastre, pentru a alunga orice insectă vătămătoare din grădinile, viile și copacii noștri, și, în sfârșit, pentru a curăța aerul de orice substanțe vătămătoare și astfel să-l facă potrivit pentru sănătatea trupurilor noastre”.

La procesiune participă arhiereul, Sfânta Epistasie, autoritățile politice și mulțime de lume, care vine din diferite părți ale Muntelui, de la mănăstiri, schituri și mai ales de la chiliile din jurul Karyesului, arătând prin aceasta fierbintea evlavie și respectul față de Ocrotitoarea de obște, străjuitoarea și păzitoarea acestui loc sfânt, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea. Înainte de război, numărul oamenilor care participau la procesiune trecea de două mii.

Traseul procesiunii este stabilit încă din cele mai vechi timpuri, iar în Tipicul ei este descrisă cu lux de amănunte. În diferitele opriri ale procesiunii se rostesc diferite ecfonise și rugăciuni pentru îndepărtarea bolilor și epidemiilor care se apropie de oameni, de plante și de copaci, precum și animale.

Tipicul este scris pe trei manuscrise, care se păstrează în biblioteca Protaton-ului. Primul a fost scris în 1908. În acesta se arată că procesiunea începe de la Biserica Protaton-ului și urmează traseul: conacul iviritic, Turnul lui Makri, Mănăstirea Cutlomusiu – unde o primește egumenul și preoții îmbrăcați în veșminte -, Turnul lui Ravduh, Mănăstirea lui Alipie, Crucea lui Hrisostom, Crucea Sfântului Ștefan, Crucea de mai sus a duhovnicului Sava, Crucea lui Karpoulis și a lui Psaras, Crucea Sfântului Antonie cel Mare și a Sfântului Vasilie, Crucea Zografului, Mănăstirea Sfântului Sava la turn, conacul Xiropotamului și iarăși în marea biserică a Protaton-ului.

Al doilea a fost scris în anul 1851 de către cunoscutul pictor și eclesiarh al Protaton-ului, ierom. Macarie Galatsianos.

Al treilea a fost scris în 1913 și este realitate o copie a celui de mai înainte.

În ultimele două Tipice au fost adăugate încă câteva opriri ale procesiunii cu respectivele ecfonise: conacul Pantocratorului, Crucea Schitului Sfântului Panteleimon, conacul Mănăstirii Sfântului Pavel, conacul Rusikonului și „sediul de obște al Epistaților”. (Procesiunea) nu trece însă pe la Turnul lui Makri, iar Crucea lui Kaproulis este pomenită drept Crucea Chioșcului.

Toți monahii doresc ca Icoana izvorâtoare de Har să treacă pe lângă Chiliile lor, care să fie binecuvântate cu trecerea ei. La fiecare Chilie se citește Evanghelia corespunzătoare și se cântă troparul Sfântului Chiliei respective.

Procesiunea continuă să se săvârșească neîntrerupt până astăzi, în ciuda drumului de multe ceasuri pe care îl fac monahii și mirenii cinstind Harul ei și cerând binecuvântarea ei. În anii de demult, după ce se întorceau de la procesiune, după săvârșirea Vecerniei, mergeau cu toții „sus la Catehumene (locul unde în vechime stăteau catehumenii) și acolo, fiind pregătită masa, se ospătau toți frații care participau la procesiune, făcându-se bucurie și mângâiere mare”.

Minunile Icoanei în timpul procesiunii

În Tipicele de mai sus sunt pomenite și următoarele semne minunate pe care le-a arătat Dumnezeu:
În anul 1508 monahii de la Chilia Sfântului Ștefan a Mănăstirii Dionisiu, în vremea procesiunii au părăsit chilia, s-au ascuns și nu au vrut să primească Icoana Născătoarei de Dumnezeu; nici pe monahii ce participaseră la procesiune nu i-au băgat în seamă. Însă în aceeași noapte o ploaie puternică cu grindină a stricat cu totul viile, copacii și grădina lor, în timp ce ale vecinilor lor au rămas „întregi și nevătămate”. Monahii, conștientizând păcatul lor, au alergat la Mănăstirea Dionisiu și au vestit întâmplarea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, care se afla atunci acolo. Acela i-a pedepsit după cum se cuvenea, iar în al doilea an au primit cu cinste Icoana și i-au tratat cum se cuvine pe monahi. Apoi căzând la pământ și-au cerut iertare pentru purtarea lor din anul trecut.
Și monahii Mănăstirii Cutlumuș de două ori nu au luat parte la procesiune, spunând că „noi avem mănăstire mare și se cuvine să facem procesiune separată, precum fac și celelalte mănăstiri; și nu vom ține această tradiție veche a Părinților”. Și „îndată mânia lui Dumnezeu a venit peste ei”. Prima oară, cei de alt neam le-au ars corabia mănăstirii și portul, iar a două oară, trapeză de curând zidită a mănăstirii împreună cu alte zidiri au căzut „deodată ca zidurile Ierihonului”.

Sursa: Ieromonahul Iustin Simonopetritul, „Axion estin” – Icoana făcătoare de minuni de la Protaton.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.









31 ianuarie 2014

"Intalnire 2"

ÎNTÂLNIRE pentru acum şi pentru mai târziu
de MARINA ROMAN




 "Întâlnire 2"  Pictură şi ceramică. Mihaela Onesa, Melania Bărbulescu, Gelu Bandarica (părintele Efrem) şi Horia Fărcaşiu expun la Biblioteca Metropilitană Bucureşti. Într-un spaţiu de vibraţie clasică se întâlnesc acum patru foarte tineri artişti – absolvenţi ai Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Ovidius – pe care istoricul şi critiul de artă Alice Dinculescu i-a îndrumaţ în şcoală, dar pe care îi păstoreşte în continuare. Întâlnire este titlul generic al unui şir de evenimente expoziţionale pe care cei patru plasticieni îl desfăşoară în ţară.
    Au început acasă, la Constanţa, în noiembrie anul trecut, la Galeria de artă ”Ion Nicodim”, acum, în ianuarie, au fost invitaţi la Bucureşti, iar în curând îi aşteptăm să ne invite la vernisajul expoziţiei Întâlnire 3 de la Târgovişte. Întâlnire, cu siguranţă, nu va rămâne doar un titlu de eveniment, ci va funcţiona ca nume a unui grup.
    Nu ştiu de ce îmi vine în minte Prolog, numele grupului fondat în 1985 de Horea Paştina, Marin Gherasim, Constantin Flondor, Cristian Paraschiv şi Mihai Sârbulescu. Probabil că nu întâmplător: le doresc celor patru ca în trei decenii numele lor să ajungă la statura celor din artiştilor Prolog. Pentru că… semne sunt.

     Mihaela Onesa respiră într-un gestualism amplu, cu o cromatică calmă, învigorată însă, în fiecare lucrare, de un accent neaşteptat. Simţi în pânzele ei armonia dintre  mişcarea lăuntrică şi universul, de o geografie mitică, în care trăieşte. Un illo tempore care pare a se continuă firesc în prezent şi care îi marchează pe toţi cei patru artişti.
     Părintele Efrem – monah in cadrul  Mănăstirii Dervent – este un excelent desenator  şi, în acelaşi timp, un colorist subtil, disciplinat de rigorile demersului eclezial. Pictând sfinţi şi îngeri, imagini ale unei lumi a Adevărului, îi deschide  privitorului o fereastră spre bucurie. El reuşeşte, într-una dintre lucrări, care reprezintă nu doar un monah, ci însăşi smerenia care deschide cerul, să ridice vibraţia luminii de contur la frecvenţa unei aureole. Părintele Efrem construieşte astfel un adevărat discurs liturgic.
Nonfigurativul Melaniei Bărbulescu este, de fapt, detaliul unui câmp figurativ din care ea a decupat un detaliu pentru a-i da propria interpretare cromatică. Privitorului nu-i rămâne decât să recompună imaginar forma, să devină co-autor. Este un exerciţiu plăcut, un exerciţiu al fanteziei la care ne invită Melania Bărbulescu.
Ceramica lui Horia Fărcaşiu trezeşte la viaţă lutul culturii Hamangia şi animalele fabuloase al mării şi uscatului dobrogean. Este caldă şi are o mişcare ascendentă. O mişcare a inimii, rămase parcă aceeaşi, curată, din vremea în care Apostolul Andrei poposea într-o peşteră din Dobrogea şi înţepa cu toiagul  pământul din care şi acum izvorăşte apă în curtea Mănăstirii Dervent.
Cred că pe Mihaela Onesa, Melania Bărbulescu, Gelu Bandarica (părintele Efrem) şi Horia Fărcaşiu i-a adus la ÎNTÂLNIRE un aer rarefiat, curăţat de citadin, aerul sfinţit de cel care a călcat pământul Dobrogei.






























     Părintele Efrem – monah in cadrul  Mănăstirii Dervent – este un excelent desenator  şi, în acelaşi timp, un colorist subtil, disciplinat de rigorile demersului eclezial. Pictând sfinţi şi îngeri, imagini ale unei lumi a Adevărului, îi deschide  privitorului o fereastră spre bucurie. El reuşeşte, într-una dintre lucrări, care reprezintă nu doar un monah, ci însăşi smerenia care deschide cerul, să ridice vibraţia luminii de contur la frecvenţa unei aureole. Părintele Efrem construieşte astfel un adevărat discurs liturgic.
Nonfigurativul Melaniei Bărbulescu este, de fapt, detaliul unui câmp figurativ din care ea a decupat un detaliu pentru a-i da propria interpretare cromatică. Privitorului nu-i rămâne decât să recompună imaginar forma, să devină co-autor. Este un exerciţiu plăcut, un exerciţiu al fanteziei la care ne invită Melania Bărbulescu.
Ceramica lui Horia Fărcaşiu trezeşte la viaţă lutul culturii Hamangia şi animalele fabuloase al mării şi uscatului dobrogean. Este caldă şi are o mişcare ascendentă. O mişcare a inimii, rămase parcă aceeaşi, curată, din vremea în care Apostolul Andrei poposea într-o peşteră din Dobrogea şi înţepa cu toiagul  pământul din care şi acum izvorăşte apă în curtea Mănăstirii Dervent.
Cred că pe Mihaela Onesa, Melania Bărbulescu, Gelu Bandarica (părintele Efrem) şi Horia Fărcaşiu i-a adus la ÎNTÂLNIRE un aer rarefiat, curăţat de citadin, aerul sfinţit de cel care a călcat pământul Dobrogei.

     Părintele Efrem – monah in cadrul  Mănăstirii Dervent – este un excelent desenator  şi, în acelaşi timp, un colorist subtil, disciplinat de rigorile demersului eclezial. Pictând sfinţi şi îngeri, imagini ale unei lumi a Adevărului, îi deschide  privitorului o fereastră spre bucurie. El reuşeşte, într-una dintre lucrări, care reprezintă nu doar un monah, ci însăşi smerenia care deschide cerul, să ridice vibraţia luminii de contur la frecvenţa unei aureole. Părintele Efrem construieşte astfel un adevărat discurs liturgic.
Nonfigurativul Melaniei Bărbulescu este, de fapt, detaliul unui câmp figurativ din care ea a decupat un detaliu pentru a-i da propria interpretare cromatică. Privitorului nu-i rămâne decât să recompună imaginar forma, să devină co-autor. Este un exerciţiu plăcut, un exerciţiu al fanteziei la care ne invită Melania Bărbulescu.
Ceramica lui Horia Fărcaşiu trezeşte la viaţă lutul culturii Hamangia şi animalele fabuloase al mării şi uscatului dobrogean. Este caldă şi are o mişcare ascendentă. O mişcare a inimii, rămase parcă aceeaşi, curată, din vremea în care Apostolul Andrei poposea într-o peşteră din Dobrogea şi înţepa cu toiagul  pământul din care şi acum izvorăşte apă în curtea Mănăstirii Dervent.
Cred că pe Mihaela Onesa, Melania Bărbulescu, Gelu Bandarica (părintele Efrem) şi Horia Fărcaşiu i-a adus la ÎNTÂLNIRE un aer rarefiat, curăţat de citadin, aerul sfinţit de cel care a călcat pământul Dobrogei.






































    

Cornuleţe de post (doar imagini) Κέικ δουλειά